sâmbătă, 3 aprilie 2010

Canapea

Pe o canapea,dintr-o debara,
Veche,ponosita si putin cojita
M-as intinde lenes putin obosita,
Intr-o zi de vara cu soare afara.

Pe prispa as pune de argint un ceainic,
Si as astepta ca sclipiri de soare
Sa moara incet in ape de mare,
Sa apari tu falnic ,cu vintul navalnic.

Pe aripi de ceata,or de dimineata,
Cind somnul e dulce,inima se bate
Vino linga mine sa uitam de toate,
Te-astept molesita,calda si-adormita.

3 comentarii:

  1. iubito azi mi-e tare dor de tine,
    c-aş veni acuma, să te iau la mine
    şi să ne încuiem în dormitorul meu,
    unde-i plăcut, răcoare tot mereu.
    să ne-aruncăm şi cheile pe geam,
    aşa un pic, măcar pentru un an
    şi-n loc de a le căuta…să ne iubim,
    fără a pierde vremea, să le mai găsim.
    iar când anul încet se va sfârşi,
    cu-n singur glas noi doi l-om prelungi,
    cu unul, doi sau…câţi or mai veni.

    iar eu numai pe tine mereu te voi iubi…

    RăspundețiȘtergere
  2. Citind poezia ta, mă întreb ceva:
    În debara, pe vechea canapea,
    Cum de adormită mă poţi aştepta?
    Că dormind nu te poţi iubi
    Şi nici înmulţi?
    Că aşa ce rost ar mai avea,
    Vechea canapea?
    Sau tu vrei a recupera şi valorifica
    Fierul vechi din ea?

    RăspundețiȘtergere
  3. Citind poezia ta, mă întreb ceva:
    În debara, pe vechea canapea,
    Cum de adormită mă poţi aştepta?
    Că dormind nu te poţi iubi
    Şi nici înmulţi?
    Că aşa ce rost ar mai avea,
    Vechea canapea?
    Sau tu vrei a recupera şi valorifica
    Fierul vechi din ea?

    RăspundețiȘtergere